Referințe legislative: art. 1034 și art. 1035 Cod civil
Ce este testamentul?
Testamentul este actul unilateral, personal și revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viață.
Acesta trebuie să conțină dispoziții referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac parte din acesta. Testamentul poate fi modificat sau revocat oricând, până la decesul testatorului, ceea ce conferă o mare flexibilitate – dar și o doză de incertitudine.
Sumar articol: Când se face Testamentul și De ce ar trebui să facem un testament
Formele testamentului
1. Testamentul olograf
Este forma cea mai simplă și accesibilă. Trebuie să fie:
- scris în întregime de mână de către testator;
- datat (zi, lună, an);
- semnat personal de acesta.
📌 Atenție! Lipsa oricăreia dintre aceste condiții atrage nulitatea absolută a testamentului.
2. Testamentul autentic
Este redactat și autentificat de notarul public, în prezența testatorului, și se înscrie într-un registru special (Registrul Naţional Notarial de Evidenţă a Liberalităţilor (R.N.N.E.L.).
Această formă oferă siguranță în privința exprimării voinței reale și conștiente a testatorului. Totuși, chiar și un testament autentic poate fi revocat oricând, fără obligația de a anunța beneficiarii.
Pot afla dacă cineva a testat în favoarea mea?
Nu. Testamentul este un act personal și secret. Singura modalitate de a afla despre existența lui este:
- dacă testatorul v-a informat personal;
- sau v-a înmânat un exemplar.
Nici după întocmirea unui testament autentic nu aveți acces la conținutul acestuia înainte de decesul testatorului.
Pot afla dacă testamentul a fost revocat?
Revocarea este tot un act personal și poate fi făcută oricând. Nu există o obligație de informare a beneficiarilor anteriori.
Din acest motiv, niciun beneficiar nu are certitudinea că va moșteni efectiv bunurile testate, până la deschiderea succesiunii.
Cazuri din practică
🔹 Povestea unei legatare emoționate… și a unei revocări tăcute
În perioada în care am activat într-un birou notarial, am întâlnit nenumărate cazuri legate de testamente. Unul mi-a rămas în minte: o doamnă s-a prezentat cu un testament redactat în urmă cu zece ani. Avusese grijă, ani la rând, de testatoare – o bătrână imobilizată – și fusese desemnată legatar universal.
Surpriza: la verificarea în registru, testamentul figura ca revocat. Nimeni nu o anunțase. Deși acționase cu bună-credință, doamna nu mai era moștenitoare.
Acest caz ilustrează perfect realitatea: testamentul este revocabil. Pe cât de simplu pare, pe atât de imprevizibil este.
🔹 Testamentele ”lunare”
Am avut o clientă care își revoca testamentul o dată pe lună: când era supărată pe vecină, testa în favoarea unei rude; când rudele o dezamăgeau, revenea la vecină. Un act esențial devenise un instrument al capriciilor zilnice.
Testamentul între soți – o protecție ignorată
Testamentul este deosebit de util în cazul soților fără copii. Dacă unul dintre soți decedează, și nu există un testament, rudele supraviețuitorului – frați, surori, părinți – pot moșteni alături de soțul rămas în viață. Prin testament reciproc(două testamente, fiecare testează în favoarea celuilalt), se poate înlătura de la moștenire, în mod legal, „mămica, tanti Mița sau fratele vitreg” și se poate proteja bunul comun dobândit de soți, în timpul căsătoriei.
Testamentul este un instrument simplu, ieftin și eficient pentru a evita conflictele după deces.
Lipsa discernământului – cauză de nulitate
Un testament poate fi anulat dacă se dovedește lipsa discernământului la momentul întocmirii.
Exemplu:
Într-un dosar soluționat de Curtea de Apel Timișoara (decizia civilă nr. 338/R din 27 februarie 2013), s-a constatat că testatorul suferea de halucinații, tulburări cognitive severe și incapacitate de anticipare a consecințelor propriei conduite.
” Din examinarea înscrisului medical nr. 219/2008, instanţa de fond a reţinut că în urma consultului psihologic de la cabinetul CMI Psihologie M.R., la data de 27 mai 2008, s-a constatat că pârâta este dezorientată, că are dificultăţi amnezice marcate, observându-se totodată de către psiholog că pârâta are halucinaţii prezente la momentul respectiv, că este în incapacitatea de anticipare a consecinţelor propriilor sale acţiuni, că deteriorarea cognitivă a pârâtei este severă şi că pârâta este în incapacitatea de a se administra.”
Tribunalul a anulat testamentul !
Profitorii de bunăvoință
Să vă mai spun despre poștașul care a convins o doamnă superbă, de 90 de ani, să-i facă un testament? Doamna a fost de acord, doar că la notar și-a început discursul cu ceva halucinații pe care le are, povești închipuite și un monolog despre propria persoană care era ceva Regina Angliei! În astfel de cazuri, notarul este obligat să întrerupă procedura și să nu autentifice actul.
Nu profitați de vulnerabilitatea vârstei! Orice act juridic întocmit cu o persoană vârstnică sau bolnavă trebuie făcut numai cu avizul medical, pentru a garanta că testatorul înțelege efectele deciziilor sale.
Recomandări finale
- Redactați testamentul din timp, nu când „nu se mai poate”.
- Alegeți forma autentică pentru siguranță sporită și înregistrare oficială.
- Dacă acest lucru nu este posibil, redactați-vă ultima voință cu mânuța dvs, semnați și datați actul, eventual în prezența a doi martori. Nu îl redactați la calculator.
- Consultați un avocat sau notar înainte de a decide cine, ce și cum moștenește. Aceștia vă vor da detalii despre moștenitorii rezervatari, cine sunt și de ce nu îi puteți înlătura de la moștenire.
- Nu folosiți testamentul ca instrument de presiune emoțională – este un act juridic, nu o răsplată morală !
⚖️ Concluzie
Testamentul este o expresie a voinței individuale, dar trebuie tratat cu seriozitate juridică. Deși pare simplu, este un act complex prin implicațiile sale și nu ar trebui lăsat pe ultima sută de metri. El poate aduce claritate, ordine și liniște între cei rămași, dar doar dacă este întocmit corect și cu responsabilitate.
Nu lăsați întâmplarea să decidă cine moștenește ceea ce ați construit într-o viață întreagă. Decideți voi. Cât timp puteți.
Drepturile de autor pentru imagine: Freepik